Loading

Prev Menu Next
Manual de utilizare NN3 & NN3 MKII

11. Despre paralaxă

Definirea paralaxei


Paralaxa este deplasarea aparentă a unui obiect din prim-plan faţă de fundal, atunci când este văzut la diferite unghiuri sau perspective. În fotografia panoramică, fotografiile multi-cadru sau fotografiile alăturate creează o problemă cunoscută sub numele de paralaxă. Aceasta se întâmplă din cauză că, de fapt, fiecare fotografie este diferită de cele alăturate datorită micilor deplasări ale obiectului în câmpul vizual. Obiectele din prim-plan vor tinde să se deplaseze faţă de obiectele din fundal, când camera nu este rotită în jurul punctului de non paralaxă (NPP). Este foarte dificil ca zonele de lipire să fie invizibile, dacă efectul de paralaxă este puternic. Pur şi simplu, în zona de lipire, obiectele nu se continuă cum trebuie.


Demonstraţie de paralaxă


Ţineţi un deget ridicat, la o depărtare de un braţ şi priviţi-l cu ochiul drept (ochiul stâng fiind închis). În timp ce priviţi un obiect din fundal, mişcaţi lateral capul, într-o parte şi în alta, şi veţi observa că degetul se mişcă într-o parte şi în alta faţă de obiectul din fundal. Această schimbare aparentă a poziţiei degetului are loc tocmai datorită efectului de paralaxă. La fel se întâmplă când o cameră este rotită pe un trepied. Trepiedele NU SUNT proiectate să elimine paralaxa în fotografia panoramică.
Folosind un cap special ca Nodal Ninja şi reglându-l corect, astfel încât să se rotească în jurul "pupilei de intrare" a obiectivului, se va elimina, practic, orice efect de paralaxă.


Paralaxa şi fotografia panoramică


Odată ce se obţin fotografii fără efect de paralaxă, şi folosind programe speciale de lipire, puteţi lipi imaginile fără ca zonele de lipire să fie vizibile.

© 2018 Nodal Ninja ®